NOUA TAXĂ AUTO. Senatul a adoptat, cu amendamente, OUG prin care se instituie timbrul de mediu. Cum arată forma finală

NOUA TAXĂ AUTO. Senatul a adoptat, cu amendamente, OUG prin care se instituie timbrul de mediu. Cum arată forma finală
Publicat: 02/04/2013, 18:22
Actualizat: 01/10/2018, 00:40

Senatorii au adoptat, marți, OUG prin care se instituie timbrul de mediu pentru mașinile poluante, exceptând de la plata acestei taxe autovehiculele destinate transportului școlar și pe cele nepoluante, eficiente din punct de vedere energetic, alimentate cu GPL, achiziționate de autoritățile publice

Senatorii și-au însușit, în acest sens, două amendamente propuse plenului de către Comisia pentru administrație.

Potrivit expunerii de motive a proiectului legislativ, reglementările impuse de lege vin în urma recomandărilor Comisiei Europene cuprinse în comunicarea din 14 decembrie 2012, potrivit cărora taxarea autoturismelor nu trebuie să se bazeze pe criterii tehnologice, ci pe date de performanță obiective, cum ar fi emisiile de CO2.

Guvernul susține că adoptarea acestui act normativ este necesară având în vedere impactul negativ social și de mediu constatat ca urmare a aplicării taxei pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, în ceea ce privește valoarea acesteia, ceea ce a condus la un semiblocaj al pieței privind tranzacțiile cu autoturisme existente în parcul național.

Potrivit proiectului, timbrul de mediu se face venit la bugetul Fondului pentru mediu și va fi utilizat de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Timbrul de mediu se aplică pentru autovehiculele din categoriile M1, M2, M3, N1, N2, N3, cu excepția autovehiculelor aparținând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și membrilor acestora, precum și altor organizații și persoane străine cu statut diplomatic.

Excepție fac, de asemenea, autovehiculele special modificate în scopul conducerii de către persoane cu handicap sau în scopul preluării și transportării acestora, cele utilizate de forțele armate, forțele de securitate a statului, de poliție, jandarmerie, poliția de frontieră și de pompieri sau autovehiculele destinate serviciilor de ambulanță și de medicină sau cele pentru transport școlar.

Timbrul de mediu nu va fi aplicat autovehiculor hibride și electrice, a celor încadrate în categoria vehiculelor istorice sau celor folosite de instituțiile de învățământ, sănătate și cultură, ministerelor și altor organe ale administrației publice, structurilor patronale și sindicale reprezentative la nivel național.

Valoarea în lei a timbrului se determină pe baza cursului de schimb valutar al monedei euro stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precendent și publicat în Jurnalul Oficial al UE.

Cota de reducere a timbrului este stabilită în funcție de vechimea autovehiculului.

Senatul a adoptat proiectul de aprobare a ordonanței de urgență cu 96 de voturi „pentru”, 27 de voturi „împotrivă” și cinci abțineri, în calitate de primă Cameră sesizată.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat. Care sunt țările afectate
Cine este Corina Bode, soția lui Honorius Prigoană. Cu ce se ocupa tânăra înainte să-l...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Momentul în care un munte se prăbuşeşte şi un zăcământ de cupru iese la suprafață
„Pentru prima dată în istorie”, Ucraina a lovit o instalație militară de pe teritoriul Rusiei...
Meteorologii EaseWeather anunță o lună decembrie cum n-a mai fost, în București. Câte zile ninge
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum...
Cine este câştigătorul marelui premiu de la Loto 6 din 49. Norocosul şi-a ridicat premiul...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Când intră alocațiile pe card în luna decembrie 2024: Suma de bani pe care copiii...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Sprijinul Ungariei pentru Rusia atrage critici dure din partea Poloniei
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Ciclonul Pauline lovește România cu forța unui uragan. Vânturi turbate, ninsori abundente 
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Codruța Sanfira, aniversare de vis la Abu Dhabi! Artista a împlinit 29 de ani
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Care sunt țesăturile care nu trebuie spălate (aproape niciodată)?